„La dodicesima Maria”

În perioada 09–13 februarie 2026 am zburat la Veneția pentru cinci zile dedicate în totalitate fotografiei. Am plecat cu dorința clară de a surprinde magia și efervescența Carnavalului de la Veneția, dar și pentru a participa la ședința foto cu tema: „La dodicesima Maria” - „A douăsprezecea Maria”.

Proiectul s-a desfășurat în impresionanta Sală a Capitolului din cadrul Scuola Grande San Giovanni Evangelista, un spațiu încărcat de istorie și solemnitate, care transforma fiecare cadru într-o compoziție aproape picturală. Cele 12 Marii ale Carnavalului 2026 au fost fotografiate purtând rochiile proclamării din ultimii 12 ani, creații spectaculoase ale Atelier Pietro Longhi.

Atmosfera era copleșitoare. Lumina se așeza delicat peste broderii, peste mătăsuri și peste detaliile minuțios lucrate ale costumelor. Cele 12 Marii nu erau doar modele, ci prezențe aproape mitice, cufundate în artă și frumusețe, într-un decor tradițional venețian.

Fotografii italieni comunicau firesc cu modelele, schimbând indicații rapide, ajustând poziții, construind imagini atent regizate. Pentru mine, faptul că nu vorbeam italiana m-a determinat să abordez diferit această ședință foto.

Am urmărit gesturile nerostite, emoțiile dintre cadre, momentele de liniște dintre indicații — acele respirații fragile dintre regie și realitate. Am surprins zâmbete spontane, priviri pierdute în gând, mâini care își așezau discret rochia sau își netezeau emoțiile. Am fotografiat autenticitatea dintre regii, fragmentele sincere care adesea scapă într-o ședință atent coregrafiată.

Experiența mea a demonstrat că fotografia poate fi abordată în moduri diferite. Dacă ceilalți construiau imagini spectaculoase, eu căutam adevărul dintre ele. Știam că, între clipele tensionate ale fotografiei regizate, există întotdeauna momente de vulnerabilitate și naturalețe — trebuia doar să le caut, să le „vânez” cu răbdare și atenție.

„A douăsprezecea Maria” a fost pentru mine nu doar un proiect fotografic, ci o lecție despre adaptare și despre curajul de a rămâne fidel propriei viziuni. În mijlocul artei venețiene, am învățat că uneori și tăcerea poate spune o poveste.

Participanții la ședința foto au avut oportunitatea de a înscrie trei imagini într-un concurs dedicat proiectului, fotografii care vor fi expuse într-o expoziție amenajată în Piața San Marco.

Pentru selecția mea, am ales în mod conștient fotografia alb-negru. A fost o decizie, menită să pună în evidență frumusețea autentică a celor 12 Marii, fără ca privitorul să fie distras de cromatica bogată a vestimentațiilor realizate de Atelier Pietro Longhi.

În alb-negru, lumina și umbra devin limbaj principal, iar trăsăturile, emoțiile și atitudinea fiecărei Maria, capătă o claritate aparte. Texturile mătăsurilor, finețea broderiilor și structura materialelor se conturează mai pregnant, iar imaginea devine mai atemporală, mai concentrată, mai profundă.

Această experiență a fost diferită de fotografierea Carnavalului din stradă, dar în același timp a reprezentat un plus valoros. Dacă în mijlocul Carnavalului surprinzi energia și explozia de culoare, aici am descoperit profunzimea, rafinamentul și fragilitatea din spatele spectacolului.

Am zburat la Veneția pentru a fotografia Carnavalul și pentru a participa la această ședință foto specială. Am plecat cu mult mai mult: cu o lecție despre adaptare, despre curajul de a rămâne fidel propriei viziuni și despre puterea imaginii de a depăși orice barieră lingvistică. Pentru mine, alb-negrul nu a însemnat absență, ci esență — modul meu de a spune povestea celor 12 Marii dincolo de culoare, dincolo de spectacol, într-o formă sinceră și echilibrată.